Copreședinții Partidului Verde (Verzii) Marius Lazăr și Lavinia Cosma au susținut în 15 septembrie o conferință de presă la Târgu Mureș.
Lavinia Cosma, copreședinta PV, a cerut ministrului Educației reacordarea burselor sociale pentru elevii care fac naveta.
Totodată, Lavinia Cosma a cerut prefectului de Mureș să răspundă în baza legii la solicitările consilierului local PV, Vasile Grec, cu privire la situația Consiliului Local din comuna Sânger, aflat în risc de dizolvare.
Marius Lazăr, Copreședintele PV, a cerut guvernului tăierea cu 50% a subvențiilor pentru partidele parlamentare, dublarea bugetului Gărzii Naționale de Mediu și creșterea numărului comisarilor de mediu.
Totodată, liderii Partidului Verde au cerut dezbaterea și adoptarea unei legi privind atingerea neutralității climatice cel mai târziu în 2050, taxarea profiturilor imorale a companiilor din energie și alocarea banilor pentru consumatorii vulnerabili și pentru cercetarea schimbărilor climatice.